Acasă » Vedete » O fosta asistentă TV, clipe de panică în mașină, după ce nu a simțit gustul unui croissant: “COVID, zic! Mi-am văzut viața ajunsă la sfârșit”. Din fericire, nu este pozitivă

O fosta asistentă TV, clipe de panică în mașină, după ce nu a simțit gustul unui croissant: “COVID, zic! Mi-am văzut viața ajunsă la sfârșit”. Din fericire, nu este pozitivă

De: Alice Zotta 01/04/2021 | 15:20

Mădălina Radu a trăit clipe de panică în mașină, după ce și-a dat seama că nu simte gustul unui croissant pe care l-a cumpărat dintr-o benzinărie. Fosta asistentă TV a povestit pe Facebook toată întâmplarea și ce gânduri emoționante a avut. Din fericire, vedeta nu este pozitivă cu COVID-19.

Mădălina Radu, clipe de panică după ce nu a simțit gustul unui croissant: “COVID, zic! Mi-am văzut viața ajunsă la sfârșit”

Fosta jurnalistă a crezut că s-ar fi infectat cu noul coronavirus după ce a încercat să savureze un desert, cumpărat dintr-o benzinărie din București. Și asta pentru că, a explicat ea, nu a simțit nici gustul și nici mirosul de foietaj, respectiv de ciocolată. Până să facă un test cu parfumul puternic pe care îl avea în autoturism, Mădălinei Radu i-au trecut prin minte tot felul de gânduri negre.

“Să vă spun cum a început totul! Aveam o poftă nebună de mini croissant cu ciocolată, unele pe care doar la… le găsesc! Intru în benzinărie, comand două… la recomandarea vânzătorului, accept să le încălzească! Urc în mașină și încep să înfulec! Hopaaaa! Gust, deloc! Nimic! Mai iau o gură și degeaba! Miros… nu mirosea nici a ciocolată, nici a foietaj… zero! «COVID!», zic. Și încep să-mi fac cruce cu limba-n gură, zicând în gând Ttăl nostru! Transpir! Mă încurc! Renunț la rugăciune și încep să înjur!

«Cum dracu tocmai eu?!», zic. Mor! Gata! Mi-am văzut viața ajunsă la sfârșit! «Ce fac cu copilul? Ce-i zic? Eu, sigur nu scap», zic! Și hop, îmi trece prin cap să-mi dau cu parfum! Am unul tare rău în mașină, Bottega Veneta! Nu-l folosesc, că mă doare capul când mă dau cu el! Îmi dau cu parfum mult, mult! Fac abuz și pulverizez și în spate, la mașină, și pe mâini, și pe păr, și peste tot! Sincer, noroc că am avut unde să trag pe dreapta să aerisesc mașina! Am zis că mor de miros! Deci, nu e COVID! Am miros! Croissantul nu e bun! Clar! Și stau și mă gamdesc… păi, câte nu mâncăm noi fără gust, cum de m-am panicat așa acum????!!!!! Ce m-am speriat eu de la un croissant!!”, a scris fosta asistentă TV pe contul său oficial de Facebook.

În postarea sa, Mădălina Radu a mai mărturisit: Am plecat mai departe concluzionând: niciodată nu mai mănânc mini croissant cald de la…! :)))) Dar niciodată! Dacă tot e să mă îngraș, măcar să fie de la ceva cu gust ;)”.

Nu rata: Mădălina Radu a făcut mişto de Laura Cosoi! Începe scandalul? Ce a putut să spună sexy-OTV-ista despre actriţă: “Cred că îi dă jos şi îi spală la maşină”

Sa va spun cum a început totul ! Aveam o pofta nebuna de mini croissant cu ciocolata , unele pe care doar la OMV le…

Publicată de Madalina Radu pe Luni, 2 noiembrie 2020

Vezi și: Imagini exclusive | “Sexy-OTV-ista” de pe vremuri îşi ascunde kilogramele în plus la plajă!

Printre vedetele care au comentat la mesajul său se numără și fosta ei colegă de la OTV, Mihaela Moise; desigur, numeroși apropiați și fani au citit cu sufletul la gură fiecare rând scris de Mădălina Radu.

“Ce m-ai speriat!”, a reacționat Mihaela Moise, după cum puteți vedea în galeria foto a articolului, iar fosta jurnalistă i-a răspuns: “Da’, eu?!”.

Sursa foto: Facebook & pixabay.com/ro

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Telefonul vechi care te poate îmbogăți. Un exemplar s-a VÂNDUT la licitație cu aproape 200.000 de euro
Telefonul vechi care te poate îmbogăți. Un exemplar s-a VÂNDUT la licitație cu aproape 200.000...
Scandal la Cluj între Simona Halep și Sorana Cîrstea!
Scandal la Cluj între Simona Halep și Sorana Cîrstea!
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cele două zodii care vor avea parte de un restart în viață, săptămâna viitoare. Acești nativi vor fi apărați de Divinitate
Cele două zodii care vor avea parte de un restart în viață, săptămâna viitoare. Acești...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini de epocă
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Decizia luată de Christian Sabbagh cu privire la fiul său: „Cu inima grea...”. Prezentatorul de la Kanal D a explicat totul pe rețelele sociale
Decizia luată de Christian Sabbagh cu privire la fiul său: „Cu inima grea...”. Prezentatorul de...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna: „Eu vreau doar să cresc copii fericiți.”
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie.
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
Monumentul imens de pe drumul către mare. Se vede de pe Autostrada Soarelui, e unul dintre cele mai mari din România, dar a ajuns în paragină
Monumentul imens de pe drumul către mare. Se vede de pe Autostrada Soarelui, e unul...
Ce conține gluten și cum știi dacă ai intoleranță la el. Se găsește în aceste alimente cumpărate masiv de români
Ce conține gluten și cum știi dacă ai intoleranță la el. Se găsește în aceste...
Lege pentru TOATE FEMEILE din România. Sumele pe care le pot primi DIRECT de la stat
Lege pentru TOATE FEMEILE din România. Sumele pe care le pot primi DIRECT de la...
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al SRI, Florian Coldea: „E sfârşit de epocă. (...) După ce se termină alegerile şi se reface structura, osatura statului, trebuie să o luăm fix de la zero
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al...
Rămâi FĂRĂ PERMISUL de conducere. Șoferii au interzis să facă asta pe trecerea de pietoni
Rămâi FĂRĂ PERMISUL de conducere. Șoferii au interzis să facă asta pe trecerea de pietoni
Monica Bârlădeanu, test pentru Valeriu Gheorghiță. Răspunsul doctorului
Monica Bârlădeanu, test pentru Valeriu Gheorghiță. Răspunsul doctorului
Cele 10 alimente „anti-foame”, potrivit medicului Mihaela Bilic. Par „rele”, dar te ajută să slăbești, de fapt
Cele 10 alimente „anti-foame”, potrivit medicului Mihaela Bilic. Par „rele”, dar te ajută să slăbești,...
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare mereu
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
Câți bani a făcut Carmen Tănase din rolul lui Flacăra, în seria ”Inimă de țigan”? Actrița a făcut o comparație cu un celebru actor turc
Câți bani a făcut Carmen Tănase din rolul lui Flacăra, în seria ”Inimă de țigan”?...
Zodiile care vor fi pe val în luna iunie. Vara începe perfect pentru 5 nativi
Zodiile care vor fi pe val în luna iunie. Vara începe perfect pentru 5 nativi
Greșeala care îți strică cuptorul cu microunde. Niciodată să nu-l cureți cu acest lucru
Greșeala care îți strică cuptorul cu microunde. Niciodată să nu-l cureți cu acest lucru
×